De ce lipsesc contestatarii BNR?

Inainte de a vorbi despre lipsa aproape cu desavarsire a vocilor critice, sa ne aplecam putin asupra misiunii si rolului BNR.

Avem in primul rand stabilitatea preturilor si stabilitatea sistemului financiar, obiective ratate cu brio in mandatele lui Mugur Isarescu. Faptul ca am avut o denominare sub actualul Guvernator si nu orice fel de denominare (4 zerouri,totusi) spune totul. Putea Isarescu sa impiedice prabusirea economiei nationale in anii ’90, putea sa compenseze deciziile gresite ale politicienilor (inflatia “politica” deci)? Probabil ca nu. Insa nici nu a facut nimic sa le impiedice riscandu-si pozitia, nimic vizibil cel putin. N-am vazut niciun mesaj de bun simt care sa arate interesul fata de soarta economiilor victimelor marunte ale tranzitiei. Ceva gen “ajustarile din economie nu s-au terminat iar pana atunci stabilitatea cursului de schimb ramane un obiectiv greu de atins” ? Probabil ca majoritatea celor cu bani uitati la CEC, care nu inteleg nici azi cum echivalentul unei Dacii la inceputul anilor ’90 a ajuns cat o pereche de adidasi la sfarsitul deceniului, ar fi ratat mesajul. Poate insa ar fi existat destui care sa faca o conversie salutara lei/dolari mai devreme in loc sa se bucure de dobanzile cu doua-trei cifre la lei dar care alergau intotdeauna in spatele preturilor.
Iar despre stabilitatea sistemului financiar, falimentele bancare din anii ‘90 (Bancorex, Bankoop, Albina, Credit Bank, etc), explozia bancilor populare stopata tardiv, lipsa de reactie in cazul unor scandaluri monumentale (Caritas, FNI), sunt o nota cat se poate de proasta pentru BNR, una care nici nu mai trimite la incompententa ci direct la atitudine complice. Sigur, devalizarea bancilor de stat s-a facut cu sprijinul politicienilor iar o atitudine transanta din partea BNR l-ar fi costat probabil postul pe Mugur Isarescu. Acesta a ales sa si-l pastreze. Nici n-a indraznit sa zdruncine reteaua construita de Vantu in jurul CEC-ului. Mai spre zilele noastre, ponderea mare a neperformentelor din sistemul bancar se datoreaza si lipsei adecvate de supraveghere din partea BNR, lipsei de vointa pentru a descuraja in mod real bulele speculative din economie de la inceputul anului 2007. De fapt, acestea au fost mai deegraba incurajate, vezi decizia de a permite cresterea raportului rata/venituri pana la 70% in cazul creditelor populatiei chiar pe varful bulei creditului. Si sa nu aud ca BNR a luptat prin majorarea RMO-urilor-bancherii intuiau prea bine ca aderarea la UE va duce in final la egalizarea RMO-urilor din tarile nou intrate cu cele practicate de statele mai vechi, in jur de 2% deci, odata cu adoptarea monedei unice ce nu putea fi amanata la infinit.

BNR si-a ratat deci principalele obiective in timpul lungii domnii a lui Mugur Isarescu si ar fi meritat o atitudine critica. N-am trecut la obiective apararea cursului de schimb pentru ca asta nu intra in fisa postului unei banci centrale si nu poate fi practic realizata decat pentru scurte perioade de timp, raportul cerere-oferta ducand paritatea valutara in final unde vrea piata. Vezi mult mediatiazatul atac speculativ din 2008. BNR a aparat leul cu masuri administative (fiaxarea arbitrara a dobanzilor interbancare, expulzarea unor trezorieri recalcitranti, etc) dar pana la urma avem un curs in prezent mai mare decat atunci (3,68 lei/euro a fost cursul mediu in 2008, cu 3,99 lei/euro la sfarsitul anului 2008) desi se parea ca pe termen scurt actiunile BNR au dat roade si am depasit intre timp faza acuta a crizei. Costurile intarzierii deprecierii au fost suportate de “beneficiari”-ceva miliarde de euro cheltuite (din cele achizitionate cu greu cand economia duduia si investitorii se buluceau in tara) si cresterea spectaculoasa a dobanzilor (mai tineti minte cum bancile plateau 20% la depozite in 2008?).
Din lista obiectivelor lipseste insa ceva.

Ceva esential pentru o banca centrala care se respecta si care nu actioneaza doar ca o agentie de lobby pentru sectorul pe care il supravegheaza si reglementeaza: educatia fiananciara a populatiei pentru a reduce amplitudinea bulelor din economie. N-ati vazut nicio initiativa in acest sens pana in 2007, nu v-a invatat nimeni cum dilata bancile masa monetara acordand credite din bani pe care nu-i au in totalitate (ci doar procentul necesar RMO-urilor), ce este un ciclu economic, etc. Timide incercari de educatie financiara au inceput dupa 2009, mai ales din partea bancilor si axate in special pe problema planificarii fiananciare, alcatuirea unui buget si altele de acest gen (firesc de vreme ce lumea gafaia tot mai tare la plata ratelor, era nevoie de planificare si bugete!). BNR a venit si aici la spartul targului cu un program dedicat elevilor din clasele primare, care invata nimicuri gen subdiviziunile monedei, istoria banilor, etc. Nimic pentru adultii care vor deveni clientii bancilor, nimic cu impact real pe termen lung.

Ei, si dupa acest ocol cam mare ajungem in miezul problemei: de ce lipsesc contestatarii BNR? Pai, de unde ar trebui sa vina acestia? Din tabara “analistilor”, politicienilor, ziaristilor de specialitate. Sa-i luam pe rand.
Politicenii au scoruri ma proaste decat Mugur Isarescu la capitolul incredere (publicul apreciaza faptul ca Guvernatorul vorbeste calm, intr-un jargon multora neinteligibil, ca nu se da in barci cu ceilalti politicieni si pare sa-si faca treaba-desi despre cum si-o face am vorbit insa mai sus) si nu risca sa le coboare si mai mult printr-un conflict cu BNR, institutie care se bucura si de sprijin din exterior (nici nu-i greu de intuit de ce, avand in vedere ca este mai degraba avocatul bancilor decat “politia” lor iar Guvernatorul este membru prin tot felul de comitete, comitii si organizatii mai mult sau mai putin oculte)

“Analistii” vanturati de media sunt in majoritatea lor economisitii-sefi din banci. De ce sa-si bata cuie in talpa injurand institutia care a inchis de atatea ori ochii cand bancuta lor draga a mai dat cu batul in balta? Cei care vin dinspre asigurari sunt obligati la discretie de starea sectorului pe care il reprezinta iar cei cu tangente cu piata de capital…dar chiar exista asa ceva in Romania? In plus, analistii institutionalizati evita sa aibe dreptate pe cont propriu sau pozitii prea transante, recita un fel de mantra colectiva, plina de neologisme si pleaca acasa multumiti ca n-au iesit din rand si nu s-au expus inutil.

Si mai avem presa, in special cea economica. De ce este atat de blanda cu BNR-ul? Pana prin 2008, BNR ii cumpara cumva bunavointa direct, pentru ca publicarea cursului de schimb se facea pe bani, era ca o…reclama pentru BNR. Dupa s-a renuntat dar au ramas deplasarile in stainatate (documentarile la BCE de pilda), seminariile prin tara, onoarea de a fi bagati in seama care dilata implicit riscurile de a fi trecut pe lista persoanelor non-grata, cele care sunt evitate strategic in sesiunile de intrebari si raspunsuri, asteptarile legate de cariera. Unii-numele “grele”-cocheteaza, banuiesc, cu idea de a prinde candva un post caldut la BNR , o colaborare pe firma proprie cu aceasta sau macar pozitii prin industria financiara si de ce sa riste inutil? Asta nu inseamna ca n-au din cand in cand si pozitii critice pentru credibilitate, genul ala de critica “constructiva”… Altii, esalonul doi, spera macar la un post modest in directia de comunicare BNR-are peste 100 de persoane cum scapa informatia la un moment dat ZF-ul. In sfarsit, cei foarte numerosi si foarte mici, pusti de 20-25 de ani, ce abia au deschis ochii in presa, se simt deja importanti cand sunt invitati la vreo conferinta in sediul istoric al BNR, la care asista fara sa puna vreo intrebare (nici macar una de ridicat mingea la fileu). Ii suspectez pe destui ca nici nu prea inteleg de fapt cu ce se mananca activitatea institutiei. Cred ca mi-ar ajunge degetele de la o mana sa-i enumer pe cei cu adevarat critici, cei care nu fac doar cosmetica editoriala cand scriu de BNR. ….In concluzie, o lume mica in care fiecare se cunoase cu fiecare si cine fluiera in Biserica nu mai e prietenul nostru.

Ce ar mai fi de spus? Probabil ca avem presa, analistii si politicienii pe care-i meritam…Cand gradul general de educatie financiara, intelegerea in profunzime a fenomenelor financiare va fi mai mare si mai bine repartizata in randul publicului vor apare altii si, implicit, se va reforma si industria “de profil” plus cerberii sai…Dar cine-dintre factorii de decizie sau macar cu oarecare influenta-are interes ca fenomenul in cauza sa se intample mai repede?

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *