Din pariuri se castiga in principal experienta

Chiar daca reclamele la casele de pariuri au devenit omniprezente in programele de sport, chiar daca exista site-uri care va invata cum sa pariati si care se lauda cu performantele lor, adevarul este ca marea majoritate pierde.

De ce se pierde? Pentru ca payout si pentru ca strategii proaste. Payout-ul este procentul din sumele pariate care se intoarce la jucatori, diferenta fata de 100% reprezentand marja casei de pariuri. Pentru a afla care este payout-ul se imparte cifra 1 la toate cotele evenimentului respectiv (daca e meci de tenis sunt 2 cote, daca e meci de fotbal sunt 3 cote, intervine si egalul). Se aduna apoi rezultatele si se scade cifra 1. In final, inmultiti cu 100 si ati ajuns la marja casei, in procente. Poate fi de 5%, 6%, 7% etc. Evident, payout-ul este 100% minus marja casei. Daca nu ar exista acest payout, pe termen lung ati putea spera sa va alegeti cu un castig comparabil cu datul cu banul. Cum casa isi ia marja din fiecare aruncare, pe termen lung e foarte probabil sa iesiti in pierdere. Cu atat mai mult cu cat porniti din start cu minus 2%, taxa pe depunere care merge la stat dar e retinuta disciplinat de casele de pariuri.

Lipsa de disciplina a pariorilor, jocul la recuperare, speranta ca vei castiga o avere cu bani putini mareste numarul cotizantilor la casele de pariuri care pleaca pe minus saptamana de saptamana. Sigur, exista si situatii in care se paote castiga din pariuri. E vorba de noroc chior dar care la un moment dat se mai si intoarce, e vorba de pachetele de bun venit special gandite pentru a atrage carne de tun proaspata si pentru asta se intregine iluzia unor castiguri de inceput, e vorba de asa numitele pariuri de valoare si de mult pomenitul arbitraj. Acel gen de pariuri cand cotele sunt mai mari decat ar trebui. Situatiile de acest tip sunt rare, dar ele exista. Am vazut asa ceva cu ocazia alegerilor generale din 2020, de la sfarsitul anului. Procentul prezentei la Bucuresti era setat in functie de media aritmetica a ultimelor 4 scrutinuri din Capitala, cand nu era pandemie si cand mizele difereau semnificativ (la alegerile europarlamentare din 2019 s-a votat mult mai emotional, in 2020 electoratul era mult mai plictisit). Asa ca cine paria pe o prezenta mai mica de 39% iesea in castig lejer (cotele erau la un moment dat de 2 pentru asa ceva). Despre arbitraj nu intru in detalii, e minunat dar cam lipseste cu desavarsire pentru profani, e mai mult o afacere pentru investitorii in pariuri, trebuie programe speciale care sa identifice arbitrajul, casele de pariuri nu lasa usor ca diferentele intre cotele lor sa fie speculate.

Cum se descurca profesionistii?

Daca vi se pare ca din pariuri se pot face bani buni aruncati un ochi pe site-urile unde sunt monitorizate performantele tipsterilor. De pilda pe pariurix.com. In 2021, in ianuarie si februarie de pilda, rezultatul e negativ desi acolo se fac 500-600 de pariuri pe luna si ar fi timp berechet sa se inverseze serii negative conjucturale. Nici la Pontul Zilei, pariul cu cele mai mari sanse de materializare in castig, bilantul nu e pozitiv. In ianuarie s-au castigat 16 pariuri iar 12 au fost peirdute (la cota medie de 1,63 asta se traduce prin pierdere in ansamblu) iar in februarie s-au castigat 14 pariuri si s-au pierdut 13 (la cota medie de 1,67). Sigur, probabil pe un an intreg s-ar putea obtine un mic castig. Dar merita efortul de monitorizare si analiza daca nu esti un hobbist al pariurilor? Si, inca o data, astfel de rezultate sunt obtinute de tipsteri cu experienta, alegend cota cea mai buna a meciului respectiv din toate ofertele tuturor caselor de pariuri. Ce poate face un parior de ocazie, care are cont la una sau cel mult 2-3 case de pariuri si care nici nu e la curent cu toate noutatile de ultim moment? Evident, va castiga in final experienta si ceva adrenalina in ziua meciurilor pe care a pariat. Banii merg in alte buzunare.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *